Reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut – proiect depus la Senat
Stradă prăbuşită în oraşul Slănic: CJSU cere mai multor instituţii să pună la dispoziţie, în termen de 48 de ore, studiile geotehnice şi geologice realizate pe raza acestei localităţi
Ceremonie impresionantă în Capitală. Mii de preoţi şi credincioşi din toate colţurile ţării au participat la pelerinajul de Florii
Operaţiune comună a poliţiei române, spaniole şi germane sub egida Europol. Cine este bărbatul arestat
Marcel Ciolacu: Autostrada Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat pentru este vorba de circa 4-5 miliarde de euro
202.400 de persoane inactive doreau anul trecut să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, anunţă INS
VIDEO. Gaudeamus a revenit la Cluj. Ce cărţi se află în topul preferinţelor la cel mai mare târg de carte din Transilvania
Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"
Ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă, lapoviţă şi ninsoare la peste 1.500 de metri altitudine
VIDEO. Profesorii se pregătesc să salveze vieţi. Primul oraş din România care va avea dascăli-paramedici
circle-play VIDEO. Noul cod silvic va fi adoptat de urgenţă. Maşinile hoţilor de lemne vor fi confiscate, iar accesul pietonal în pădure va fi liber.
VIDEO. Statul, mai darnic decât mediul privat. Angajatorii preferă să ofere mai degrabă zile libere decât prime de Paşte
GALERIE FOTO. Cel mai mare campus educaţional din Europa de Est va fi la Măgurele. Când va fi gata proiectul