Violenţe în Capitală. Peste 150 de mii de oameni s-au adunat în faţa sediului Executivului. Lucrurile au degenerat, după ce un grup de ultraşi prezent printre manifestanţi a început să arunce cu petrade şi fumigene

DISTRIBUIȚI

Românii au ieşit din nou în stradă noaptea trecută, ca să-şi arate nemulţumirea faţă de măsurile luate de Guvern. De data aceasta, în număr mult mai mare! Peste 150 de mii de oameni s-au adunat, în total, la Bucureşti, în faţa sediului Executivului. A fost cel mai mare protest organizat în ultimii 25 de ani în România. A început paşnic, mai ales că foarte mulţi dintre cei prezenţi se aflau alături de copii. După câteva ore, însă, lucrurile au degenerat. Un grup de ultraşi prezent printre manifestanţi a început să arunce cu petrade şi fumigene, iar militarii au ripostat cu gaze lacrimogene. Scenele violente s-au derulat până după miezul noptii. Zece persoane, printre care şi jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale. 79 de ultraşi au fost ridicaţi şi duşi la audieri.

Acestea au fost scenele surprinse spre finalul celui mai mare protest organizat în România în ultimii 25 de ani. Manifestaţia la care au fost prezenţi aproape 150.000 de oameni a căpătat o altă turnură cu puţin înainte de ora 22, atunci când un grup de suporteri, ultraşi, prezenţi în mijlocul protestatarilor, a început să arunce cu petarde, iar apoi cu fumigene.

Violenţele au escaladat spre miezul nopţii. Manifestanţii paşnici s-au adăpostit de gaze pe străzile adiacente, în faţa guvernului fiind prezenţi doar ultraşii.

În timp ce se arunca cu petarde şi fumigene, mulţimea le cerea ultraşilor să se oprească şi să-i lase să se întoarcă în piaţa.

După aproximativ două ore, militarii au ajuns aproape de grupul de suporteri, 79 dintre aceştia fiind întinşi la pământ iar apoi urcaţi în dube.

Zece persoane, printre care şi jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale după scenele derulate în Piaţa Victoriei. Serviciul Român de Informaţii a anunţat că a transmis încă de la începutul serii informări cu privire la prezenţa instigatorilor.

„(…) A existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel si Bogdan Despescu- IGPR, precum si la nivelul Jandarmeriei si SPP.”

sursă- comunicat SRI

Asupra celor celor ridicaţi şi urcaţi în dube au fost găsite arme albe, dar şi mai multe cocktailuri Molotov. În total, 79 de persoane au ajuns la secţiile de poliţie din zonă pentru audieri. La Parchetul Sectorului 1 a fost deschis dosar penal pentru tulburarea liniştii publice şi alte violente.