Varză, murată pe câmp

DISTRIBUIȚI

Deşi legea prevede ca 51 la sută din legumele şi fructele din supermarketuri să fie româneşti, agricultorii se plâng că nu au unde să-şi vândă producţia din cauza intermediarilor. Printre cei mai afectaţi se află ţăranii care au cultivat varză. Oamenii se tem că nu îşi vor recupera nici investiţia făcută.

Domnul şi doamna Surugiu trudesc cât e ziua de mare, dar nu ştiu dacă vor reuşi să facă profit.

Toţi ţăranii din Dâmboviţa sunt disperaţi pentru că anul acesta, kilogramul de varză se vinde cu doar 60 de bani, mult mai puţin faţă de anul trecut.

Oamenii îşi pun speranţele în străini, dar până acum nici ei nu s-au arătat interesaţi de varza de Lunguleţu, a cărei calitate este net superioară, spun agricultorii.

Ca să facă economie, cei mai mulţi ţărani lucrează câmpul cu membrii familiei. Dacă ar plăti muncitori, ar trebui să le dea câte 100 de lei pe zi.

Agricultorii spun că nu este exclus ca în acest an să rămână varză pe câmp. Dacă preţurile nu vor creşte, ţăranii nu vor mai strânge recolta, ci o vor distruge cu discurile. La Lunguleţu, sunt aproximativ 1.500 de ha cultivate cu varză.