UNGARIA NU VREA MIGRANŢI

DISTRIBUIȚI

Maghiarii votează azi în cadrul unei referendum menit să confirme poziţia anti migranţi a guvernului condus de premierul Viktor Orban. Rezultatele sunt previzibile cu atât mai mult cu cât campania care a precedat votul a fost una foarte agresivă şi îndreptată aproape complet împotriva refugiaţilor.

Zece milioane de euro a investit executivul de la Budapesta în campania de informare de dinaintea referendumului. Toate afişele, articolele din presă sau alte materiale au conţinut mesaje clare împotriva migranţilor despre care premierul Viktor Orban ingest ungaria n1.dv crede că ameninţă identitatea creştină a Europei, dar şi cultura vechiului continent. El chiar s-a declarat de părere că refugiaţilor ar trebui să li construiască un oraş imens în Libia şi acolo să fie adunaţi cu toţii. Prim ministrul maghiar si-a manifestat mereu dezacordul faţă de cotele de migranţi impuse de Uniunea Europeană, prin care Ungaria ar trebui să găzduiască 1300 de refugiaţi. El a contestat măsura la Curtea Europeană de Justiţie.

Viktor Orban este de părere că toate graniţele Uniunii Europene ar trebui întărite, aşa cum a procedat Ungaria care a ridicat garduri la frontiera cu Serbia şi Croaţia.  Au existat însă la Budapesta şi voci care au susţinut primirea migranţilor. Este vorba despre trei formaţiuni politice de opoziţie şi câteva ONG-uri. Cu toate acestea este mai mult ca sigur că votul exprimat va fi unul de respingere a refugiaţilor. Însă referendum-ul ar putea să nu fie validat dacă la urne nu se prezintă mai mult de 50 la sută dintre maghiarii cu drept de vot.