Un poliţist din Iaşi a fost înjunghiat, iar agresorul ar fi un interlop din clanul Cordunenilor, spun anchetatorii. El a fost prins în urmă cu două ore şi dus la audieri. Se pare că totul a fost premeditat şi că ar fi încercat să se răzbune, după ce l-a recunoscut pe poliţistul cu care interacţionase într-un alt dosar. Vă avertizez că urmează detalii care vă pot afecta emoţional.

DISTRIBUIȚI

Un poliţist din Iaşi a fost înjunghiat, iar agresorul ar fi un interlop din clanul Cordunenilor, spun anchetatorii. El a fost prins în urmă cu două ore şi dus la audieri. Se pare că totul a fost premeditat şi că ar fi încercat să se răzbune, după ce l-a recunoscut pe poliţistul cu care interacţionase într-un alt dosar.

Iulian Dumitraş în vârstă de 33 de ani este angajat în cadrul unei structuri a IGPR, în trecut el fiind lucrător al Serviciului de Acţiuni Speciale din Iaşi. Aseară era în timpul său liber şi a mers împreună cu iubita într-un club. La plecare, în jurul orei 4 dimineaţă, s-a trezit cu un pumn în faţă. Fost campion naţional de karate, poliţistul a evitat să riposteze, pentru că totul s-ar fi terminat urât.

A preferat să meargă la spital, pentru investigaţii. La plecare a fost aşteptat de aceeaşi bărbaţi, iar unul dintre ei l-a înjunghiat pe el şi apoi i-a lovit iubita. Amândoi au ajuns în grija medicilor.

Poliţistul a fost evaluat şi tratat, apoi transferat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru un consult de specialitate.

Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de tentativă de omor. Suspecţii ar face parte din clanul Cordunenilor, spun anchetatorii, care au emis mandat de aducere pe numele lor.