Tragedie în comuna dâmboviţeană Valea Lungă. Un pompier şi soţia sa au fost spulberaţi de pe marginea drumului, de un şofer care s-a urcat băut la volan

DISTRIBUIȚI

Tragedie în comuna dâmboviţeană Valea Lungă! Un pompier, în vârstă de 46 de ani, şi soţia sa, au fost spulberaţi de pe marginea drumului, de un şofer care s-a urcat băut la volan şi care circula cu viteză. Pompierul şi soţia sa urmau să ajungă la căminul cultural din localitate, acolo unde avea loc o petrecere de botez. Din păcate, bărbatul a decedat, iar soţia sa a ajuns pe patul de spital şi este acum sub supravegherea medicilor.

Aveau să petreacă o seară cu veselie la o petrecere din localitate, dar nu au reuşit să mai ajungă până la căminul cultural acolo unde erau aşteptaţi. Un şofer inconştient, care s-a urcat băut la volan, i-a lovit în plin, în timp ce aceştia mergeau pe marginea drumului. Speriat de ce a făcut, şoferul a fugit de la faţa locului. Poliţiştii l-au găsit mai târziu în propria-i casă.  Pompierul care şi-a pierdut viaţa lucra la SMURD şi avea 46 de ani.

Localnicii spun că şoferului îi place să circule cu viteză şi că obişnuia să bea înainte să se urce la volan. După ce i-a lovit pe cei doi pietoni s-a oprit cu maşina direct într-o conductă de gaze.

Şoferul a refuzat să sufle în alcooltest, aşa că a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice. Potrivit anchetatorilor acesta avea o concentraţie de alcool în sânge de peste 0,40 grame pe litru, aşa că s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, este cercetat pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.

Victima sa, sergentul major Cătălin Adrian Buleandră, trebuia să fi de gardă astăzi. Colegii de la unitatea din Moreni i-au aprins lumânări sub tabloul de grup şi au arborat doliul.

Cătălin Adrian Buleandră era căsătorit şi avea un copil.