Tragedie fără margini în Harghita. Două persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei. Primele informaţii arată că şoferul ar fi pierdut controlul volanului pe asfaltul acoperit de zăpadă. S-a întâmplat pe Drumul Naţional 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie şi spre locul accidentului au pornit în scurt timp zeci de echipaje de prim ajutor

DISTRIBUIȚI

Tragedie fără margini în Harghita. Două persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei. Primele informaţii arată că şoferul ar fi pierdut controlul volanului pe asfaltul acoperit de zăpadă. S-a întâmplat pe Drumul Naţional 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie şi spre locul accidentului au pornit în scurt timp zeci de echipaje de prim ajutor. Toţi cei şapte răniţi au fost transportaţi la spital. Unul dintre ei se zbate acum între viaţă şi moarte.

Accidentul a avut loc puţin peste ora şase. Microbuzul efectua o cursă regulată pe ruta Praga-Orhei, Republica Moldova. Între localităţile Borsec şi Tugheş, pe o ninsoare abundentă, şoferul, care transporta 19 călători, a pierdut controlul volanului.

Câţiva călători au reşit să iasă din microbuz şi să sune după ajutor.

Imediat a fost declanşat codul roşu de intervenţie.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru ca cele nouă persoane prinse între fiarele contorsionate să fie scoase din microbuz. Pentru două dintre ele, un bărbat şi o femeie, nu s-a mai putut face nimic. Oamenii s-au stins pe loc. În total, şapte pasageri au fost răniţi şi transportaţi la spital. Printre ei şi un copil, aflat în stare de şoc. Intervenţia salvatorilor a fost îngreunată din cauza ninsorii abundente, dar şi a drumului acoperit de zăpadă.

Pentru cei care au scăpat nevătămaţi din impact, primăria Tulgheş a oferit cazare temporară în sediul instituţiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere şi culpă şi vătămare corporală din culpă. Oamenii legii vor să stabilească în ce împrejurări s-a produs tragedia.