Tradiţiile româneşti la muzeu

DISTRIBUIȚI

Într-o lume modernă şi în continuă schimbare, tradiţiile au cel mai mult de suferit. Iar România este o ţară bogată în obiceiuri, însă chiar şi aşa, ne-am asumat tot mai multe sărbători din afară şi am uitat de fapt cine suntem.  De aceea, cu prilejul sărbătorii de Sfântul Dumitru, Muzeul Naţional al Satului readuce la viaţă o bucăţică din România autentică. Ansambluri folclorice, costume populare, meşteşuguri sau preparate tradiţionale, toate într-un peisaj de poveste.

Deşi pare greu de crezut, mulţi oameni nu ştiu să facă diferenţa între tradiţiile autentice şi cele specifice altor ţări.

Mai trist însă este că oamenii devin din ce în ce mai dezinteresaţi de obiceiurile româneşti.

Meşteşugari din întreaga ţară au adus în faţa oamenilor bucăţi de Românie autentică, de care cei care au crescut în familii cu respect faţă de tradiţii, duc acum dorul. Pe atunci, spun ei, chiar şi cea mai mică sărbătoare era motiv de bucurie în casele românilor.

Domnul Alexandru spre exemplu, a venit din Vâlcea să dezvăluie câte ceva din tainele unui meşteşug uitat deja. Opincile, sau străbunii adidaşilor, aşa cum îi să le numească, sunt cea mai de preţ comoară a sa. Şi îi sunt atât de dragi încât a păstrat chiar şi primele sale opinci pe care i le-a făcut tatăl său câd era doar un copil.

El ne-a arătat şi cum se confecţionau papucii pe atunci.

Însă şi domnul Alexandru, la fel ca toţi ceilalţi, vede că oamenii nu mai pun preţ pe meşteşuguri.

Chiar şi aşa, ei sunt fericiţi cu munca lor, chit că nu se pot îmbogăţi după urma lor.

Iar domnul Lazăr este exemplu viu că niciodată nu este prea târziu să faci o schimbare. El a renunţat la cârciuma pe care o avea în sat ca să se apuce de sculptat, chiar dacă la început i s-a părut o joacă.

Evenimentul dedicat tradiţiilor româneşti vine odată cu prilejul sărbătorii de Sfântul Dumitru, prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie.

Iar cum autenticul merită preţuit, puteţi vizita târg până pe 30 octombrie.