Tăriceanu, îndemn la boicot

DISTRIBUIȚI

Al doilea om în stat vrea să blocheze activitatea DNA. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a îndemnat colegii să nu se mai pronunţe asupra cererilor venite din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe numele anumitor aleşi, până la finalul legislaturii. Declaraţiile sale sunt acum verificate de Inspecţia Judiciară, la solicitarea magistraţilor. Aceştia vor să afle dacă nu cumva a fost pusă la îndoială independenţa justiţiei.

Apel către parlamentari. Aşa a fost intitulat îndemnul lui Călin Popescu Tăriceanu către colegii săi, senatori şi deputaţi.

La o zi după ce a făcut acest apel, şeful Camerei Superioare a declarat că nu a avut dicuţii cu liderii partidelor politice pe marginea acestui subiect şi că Direcţia Naţională Anticorupţie ar putea fi implicată într-un joc electoral.

Declaraţiile lui Tăriceanu, însă, au intrat rapid în vizorul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturi, Mircea Aron.

De asemenea, afirmaţiile sale au fost aspru criticate pe Facebook, de mai mulţi politicieni.

La rândul ei, Monica Macovei crede că : “Tăriceanu încalcă în mod evident separaţia puterilor în stat, cerând ca o instituţie politică, Parlamentul, să blocheze activitatea DNA, o instituţie care face parte din sistemul judiciar şi să împiedice judecătorii să judece dosarele instrumentate de DNA.”

Dacă suspiciuniile magistraţilor se dovedesc a fi reale, Tăriceanu poate fi cercetat pentru obstrucţionarea justiţiei.

Tot din cauza acestor declaraţii anti-justiţie ale lui Tăriceanu, mai mulţi tineri au părăsit ALDE. Aceşţia şi-au motivat demisia spunând că liderul ALDE promovează politicieni penali.