Sute de oameni au protestat faţă de ordinul semnat de preşedintele Donald Trump prin care se redeschid două proiecte controversate care presupun construirea unor conducte de petrol. Barack Obama anulase cele două proiecte

DISTRIBUIȚI

Sute de oameni au protestat la Washington DC şi la Seattle faţă de ordinul semnat de preşedintele Donald Trump prin care se redeschid două proiecte controversate care presupun construirea unor conducte de petrol. Barack Obama anulase cele două proiecte, dar decizia sa a fost întoarsă acum de Trump.

Cu o simplă semnătură, Donald Trump a dat undă verde proiectelor Keystone XL şi Dakota Access, îngheţate de Obama. Preşedintele a declarat că, astfel, vor fi create numeroase locuri de muncă, mai ales în industria oţelului şi în construcţii.

Însă activiştii pentru mediu şi americanii nativi, ale căror pământuri sacre ar urma să fie traversate de conductele petroliere, au întâmpinat cu noi proteste ordinele executive ale lui Trump. Demonstraţii au fost organizate în capitală şi în cealaltă parte a ţării, în statul Washington. La proteste au participat şi congresmeni.

Statul vecin, Canada, a salutat însă, prin vocea premierului Justin Trudeau, redeschiderea proiectelor.

Construcţiia conductei Dakota Access a fost blocată de fostul lider de la Washington după luni întregi de proteste. Oamenii au ocupat terenurile pe care ar fi trecut conducta. Demonstraţiile au devenit la un moment dat violente şi s-au soldat chiar şi cu arestări.