Supravieţuitor în jungla urbană 4

DISTRIBUIȚI

Un cutremur de mare intensitate, în România, ar avea efecte catastrofale, mai ales în Bucureşti. 800 de clădiri din Capitală au risc seismic, iar 183 sunt un adevărat pericol public. Ce nu ştim să facem în cazul unui seism, cei mai mulţi dintre noi, este să reacţionăm, iar o alegere proastă ne poate transforma în victime. Care sunt locurile sigure dintr-o locuinţă, ce nu ar trebui să lipsească din casa fiecăruia dintre noi, dar şi cum să nu fim victime ale hoţilor imediat după dezastru, aflaţi în detaliu în rubrica „Supravieţuitor în Jungla Urbană”.

În urmă cu o lună, România a fost zguduită de un cutremur de 5,3 pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea. A fost cel mai mare seism din ultima perioadă. În astfel de momente, panica ne blochează de cele mai multe ori raţiunea aşa că facem greşeli care ne-ar putea fi fatale. Câteva tehnici de supravieţuire ne vor fi de ajutor în astfel de situaţii.

O cordelină, un cuţit, şerveţele, cărbuni, pătură termică, plasturi cu efect de încălzire, batoane energizante, glucoză, necesar de apă, suficient cât să ajungă pentru trei zile, beţişoare luminoase, care vor fi de mare ajutor în întuneric, o trusă medicală, săruri minerale energizante, hrană, sunt alte câteva lucruri care nu ar trebui să lipsească din chitul de prim ajutor. Chiar dacă pare imposibil de realizat, este important să vă păstraţi calmul în timpul cutremurului, în acest fel veţi reuşi să liniştiţi acei membrii ai familiei ceva mai speriaţi şi mai panicaţi, aşa cum sunt copiii sau bătrânii.

După cutremur, dacă sunteţi prinşi printre dărâmături, aşteptaţi echipele de salvatori. Atunci când sunt implicate şi echipe canine, lucrurile sunt ceva mai simple.

Mare atenţie, după dezastru, e cea mai bună ocazie pentru hoţi să dea lovitura, chiar şi printre dărâmături.

Potrivit statisticilor, cutremurul cu cea mai mare intensitate, din ultimii ani, a avut loc în 2014, în noiembrie, atunci când a avut loc un seism de 5,7 pe scara Richter, fiind resimţit şi la Bucureşti.