„Sunt un monstru, mi-am omorât mama, am dus-o la abator”… sunt cuvintele sfâşietoare ale unui tânăr ajuns la capătul puterilor

DISTRIBUIȚI

„Sunt un monstru, mi-am omorât mama, am dus-o la abator”… sunt cuvintele sfâşietoare ale unui tânăr ajuns la capătul puterilor. Acesta susţine că mama sa a murit la o zi după ce a fost internată, pentru că medicii au tratat-o pentru diabet, dar femeia avea peritonită. Tânărul spune că medicii i-ar fi lăsat mama o noapte întreagă „agăţată de un aparat de insulină”, în loc să o ducă direct pe masa de operaţie. Acesta vrea acum ca medicii, pe care îi consideră responsabili de moartea mamei sale, să părăsească sistemul.

A doua zi, când s-a întors la spital, tânărul spune că şi-a văzut mama agonizând şi nimeni nu o băga în seamă.

Tânărul a plecat şi de această dată de la spital, iar câteva ore mai târziu, a primit un telefon de la reprezentanţii spitalului prin care era anunţat că mama lui a murit. Necropsia a arătat că decesul a survenit în urma peritonitei.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Suceava spun că investighează cazul.

Băiatul femeii vrea ca medicii responsabili de moartea mamei lui să nu mai profeseze niciodată.