Scandal la căpătâiul lui Dan Adamescu. Fosta soţie, însoţită de bodyguarzi, a mers la Institutul de Medicină legală pentru a ridica trupul neînsufleţit al milionarului

DISTRIBUIȚI

Scandal la căpătâiul lui Dan Adamescu. Fosta soţie, Carmen Palade, însoţită de bodyguarzi, a mers la Institutul de Medicină legală pentru a ridica trupul neînsufleţit al milionarului. Dar, fiul lui Alexander Adamescu a trimis o împuternicire avocatului său pentru a-l putea ridica de la Morgă pe tatăl său. Avocatul, împreună cu sora afaceristului care i-a fost alături până în ultima clipă, dar şi mama lui Alexander au purtat discuţii cu reprezemtanţii IML ore bune pentru a se decide cine va putea ridica defunctul.

După mai bine de 24 de ore de scandal, trupul neînsufleţit al milionarului a fost ridicat astăzi de la morgă. Asta după ce, atât fosta soţie, dar şi sora lui Dan Adamescu, susţinută de fiul omului de afaceri Alexander, au ajuns la un acord. Spiritele fuseseră încinse încă de ieri, când Carmen Palade, fostă Adamescu, a mers la IML pentru finalizarea actelor. Femeia a venit însoţită de gărzi de corp.

Alexander Adamescu nu poate veni în ţară pentru a-şi conduce tatăl pe ultimul drum pentru că ar fi arestat imediat de autorităţile din România. El este acuzat de dare de mită şi se află în proces de extrădare din Marea Britanie, acolo unde este sub control judiciar. Dar fosta doamnă Adamescu a revenit şi astăzi de la ora 9 dimineaţa la Institutul de Medicină Legală pentru a discuta ridicarea trupului neînsufleţit. Femeia şi-a expus motivele tot printr-un comunicat public. 

Maşina în care era sicriul a ieşit pe poarta IML flancat de gărzile sale de corp care i-au fost loiale lui Dan Adamescu pe tot parcursul vieţii .

Dan Adamescu a murit în urma unor complicaţii pulmonare şi cardiace.

Până mâine, când va fi înmormântat, Dan Adamescu va fi depus la Biserica Domniţa Bălaşa.