Scandal între actori şi jandarmi

DISTRIBUIȚI

Scandal jenant în Piaţa Unirii, din Iaşi! Câţiva actori s-au certat în văzul tuturor cu nişte jandarmi, imediat după o piesă de teatru. Oamenii în uniformă fuseseră chemaţi prin serviciul 112 să îi oprească pe actorii care foloseau cuvinte obscene…Au încercat să îi legitimeze pe aceştia, dar ei s-au supărat atât de tare încât au început să ţipe şi să ameninţe. A fost un circ ieftin, cu trecători pe post de spectatori.

Aşa a început la Iaşi, piesa de teatru a trupei Auăleu, din Timişoara. Participanţi la Festivalul Internaţional pentru Public Tânăr, actorii au strecurat în dialogul lor şi câteva cuvinte obsecene, au susţinut câţiva spectatori la un alt eveniment care se ţinea în apropiere şi la care asistau şi copii. Oripilaţi, aceştia au sunat la 112 şi au cerut ca cineva să vină şi să îi oprească pe actori. Şi au venit jandarmii.

Şi uite aşa, dialogul a continuat, în contradictoriu, zeci de minute.

La un moment dat, actriţa principală s-a enervat şi a reacţionat extrem de agresiv.

Actorii aveau autorizaţie, confirmă cei din Primăria Iaşi. Dar şi şefii jandarmilor susţin că aceştia au acţionat conform legilor în vigoare.