SALVATORUL PISICILOR DIN ALEP

DISTRIBUIȚI

Un bărbat din oraşul Alep, oraş răvăşit de războiul civil din Siria, a adoptat peste o sută de pisici. Felinele au fost fie abandonate, fie aduse la adăpost chiar de stăpânii lor care au fugit din calea luptelor. Salvatorul pisicilor promite să nu le părăsească niciodată şi să rămână cu ele până când pacea va reveni în Siria.

Dacă nu vine pisica la Mohamed, merge Mahomed la pisică. Mohammad Jaleel trăieşte în Alep, în Siria, acolo unde a înfiinţat un adăpost pentru micile feline rămase orfane în urma conflictului.

În doar un an, acest adăpost a ajuns să găzduiască peste o sută de feline.

Pisicile care trăiesc aici sunt hrănite zilnic, îngrijite şi, mai ales, iubite.

Bombardamente au loc zilnic la Alep. Odinioară cel mai populat oraş din Siria, localitatea a devenit aproape pustie. Oamenii au fugit cu zecile de mii de aici, lăsând în urmă vieţile şi totodată animalele lor de companie.