Românii mai aproape de Canada, fără vize?

DISTRIBUIȚI

Românii au din nou speranţa călătoriilor în Canada fără vize după ce Belgia şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind semnarea tratatului de liber schimb cu Canada. Deşi documentul trebuia adoptat încă de săptămâna trecută, din cauza opoziţiei Valoniei, o regiune a Belgiei, acest lucru nu a fost posibil.

Au fost negocieri la nivel înalt între premierul belgian Charles Michel şi reprezentanţii la vârf ai Valoniei. Locuitorii acestei provincii au manifestat în stradă zile în şir, împotriva tratatului CETA, care prevede liberul schimb cu Canada. Ei au criticat mai ales chestiunile legate de arbitrajul disputelor comerciale între companii şi guverne, de agricultură şi de situaţia fermierilor. În urma întrevederilor, se pare că Valonia este dispusă să-şi dea acordul pentru semnarea CETA 

Pe de altă parte, ministrul belgian de externe este convins că noi discuţii cu reprezentanţii Uniunii Europene ar duce la deblocarea situaţiei. 

Însă, chiar şi în aceste condiţii, textele convenite cu Uniunea Europeană, vor trebui aprobate în parlamentul regional al Valoniei, pentru a putea îndeplini toate condiţiile de legalitate. Dacă se va ajunge într-un final la un consens, atunci ridicarea vizelor, condiţionată de semnarea tratatului , se va produce în două etape pentru cetăţenii români şi bulgari. Cei care au mai fost în Canada, o vor putea face din nou, fără viză din luna mai a anului viitor, în timp ce restul vor putea trece oceanul, fără documente suplimentare abia din decembrie 2017.