Risc maxim de pestă porcină în România

DISTRIBUIȚI

România ia foarte serios în calcul interzicerea importurile de carne de porc din Republica Moldova şi Ucraina. În acest moment, ţara noastră se află la cel mai mare grad de risc înregistrat vreodată faţă de boala pesta porcină africană. Focare au fost confirmate la 20 de kilometri de România, aşa că autorităţile de la noi sunt în alertă.

Pătrunderea bolii în România ar însemna un dezastru pentru crescătorii de animale, dar şi pentru gospodari. Boala s-ar răspândi cu o viteză uluitoare printre animale şi ar ucide în proporţie de sută la sută. Nu există vaccin pentru pesta porcină africană. Boala este cauzată de un virus şi afectează porcii domestici şi porcii mistreţi. Până în acest moment, în România nu s-a semnalat niciun astfel de caz, dar pericolul pândeşte. Mai multe focare au fost confirmate în Ucraina, la nici 20 de km de graniţa cu România, iar în Republica Moldova există o suspiciune de pestă porcină africană într-o gospodărie. Specialiştii spun că oamenii nu au de ce să se teamă, pentru că virusul nu se transmite şi la om.

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă s-a reunit astăzi şi a cerut autorităţilor competente, pentru început, vigilenţă maximă la graniţă şi comunicare permanentă cu cei care cresc animale.