Revolte în pușcăriile din Brazilia

DISTRIBUIȚI

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma a trei revolte sângeroase care au avut loc în tot atâtea închisori din Brazilia. Violenţele ar fi fost provocate de un conflict izbucnit între două mari bande rivale, ale căror membri se află după gratii. 55 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de lângă Sao Paulo, care a fost şi incendiată.

Gruparea infracţională „Primul Comado al Capitalei” a instigat luptele împotriva rivalilor de la „Comando-ul Roşu”. Banda „primul Comanco” este una dintre cele mai mari din Brazilia, cu un profit de 32 de milioane de dolari pe an doar din comerţul cu droguri. Aceasta are 13.000 de membri, dintre care jumătate au făcut sau sunt în puşcărie. După Statele Unite, China şi Rusia, Brazilia are al patrulea cel mai mare număr de deţinuţi din lume – peste 620.000.