Proteste faţă de copiii refugiaţi

DISTRIBUIȚI

1.500 de copii refugiaţi care trăiesc în Grecia au început luni prima zi de şcoală. Însă la PROFITIS, un mic oraş de lângă Salonic, ei au fost întâmpinaţi de zeci de oameni, nemulţumiţi că micuţii urmau să înceapă cursurile aici. Demonstranţii au ferecat porţile cu lanţuri, încercând astfel să blocheze accesul copiilor în instituţia de învăţământ.

Aproape 40 de copii refugiaţi cazaţi în tabăra din Salonic au avut parte de o primă zi de şcoală agitată. Aproximativ 20 de părinţi, nemulţumiţi că migranţii vor învăţa aici, au legat poarta şcolii cu lanţuri şi au început să se certe cu oficialii prezenţi la faţa locului.

Copiii refugiaţi au fost incluşi într-un program naţional de educaţie prin care să meargă la şcoală şi să înveţe timp de patru ore pe zi, abia după ce elevii greci îşi încheie orele. Migranţii vor învăţa limba greacă, printre alte subiecte, lucru esenţial în integrarea lor.

În cele din urmă, Poliţia a intervenit şi i-a escortat pe micuţi în clase, pe o altă intrare. Ministrul Educaţiei din Grecia susţine că acest incident a fost unul izolat şi că în alte şcoli din ţară, copiii refugiaţi au fost primiţi călduros. În această ţară se află acum 60.000 de migranţi.