Profesorul universitar Gheorghe Amza, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, şi-a descoperit pasiunea pentru poezie… în spatele gratiilor. Aşa că şi-a lansat un volum de poezii prin care expune experienţa avută în detenţie

DISTRIBUIȚI

Profesorul universitar Gheorghe Amza, condamnat în iunie 2015 la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, şi-a descoperit pasiunea pentru poezie… în spatele gratiilor. Amza a fost eliberat după ce a executat o treime din pedeapsă. Cele 9 cărţi scrise în penitenciar, vârsta, dar şi buna purtare l-au ajutat să scape mai repede de puşcărie. Pasiunea pentru poezie a rămas însă. Aşa că, profesorul şi-a lansat un volum de poezii, poezii prin care îşi expune experienţa avută în detenţie.

În volumul de poezii Libertate ucisă, poezii scrise, multe dintre ele în perioada petrecută în penintenciar, Amza îşi expune viaţa trăită departe de liberate.

Au fost scrise acolo, aproape toate, doar câteva sunt scrise după ce m-am liberat. Dar toate reprezintă semtimentele, emoţiile, trăirile, angoasele subsemnatului în fiecare zi, petrecută în acele locuri îngrozitoare. Cât de greu e să trăieşti în închisorile din România? Închisorile din România nu sunt instituţii de reeducare aşa cu se tot spune ci sunt lagăre de exterminare  Amza nu poate să uite umilinţele pe care le-a trăit din plin în penitenciare.

Amza a fost găsit vinovat de faptul că, în 2013, în calitate de preşedinte al comisiei de bacalaureat de la Liceul „Ion Bănescu” din Mangalia, a încasat şpăgi importante pentru a ajuta mai mulţi elevi să promoveze fraudulos proba la chimie.  Conform procurorilor constănţeni, Amza a primit suma totală de 3.000 de euro şi servicii de cazare în staţiunea Saturn, servicii în valoare de 1.863 de lei. Profesorul susţine însă că este nevinovat. 

Fost preşedinte al Comisiei de bacalaureat de la Liceul „Ion Bănescu” din Mangalia în 2013, Gheorghe Amza a fost condamnat în iunie 2015 la patru ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Controversatul profesor a executat doar o treime din pedeapsă. El a fost încarcerat în penintenciarele Jilava şi Poarta Albă.