Procesiunea „Calea Sfinţilor”

DISTRIBUIȚI

Ploaia şi frigul au pus la grea încercare credinţa pelerinilor veniţi la Iaşi ca să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mii de oameni au străbătut, aseară, străzile Iaşului, într-o procesiune devenită deja tradiţie, în ajunul sărbătoririi Ocrotitoarei Moldovei. Întregul alai a fost privit cu lacrimi în ochi de credincioşii care au ieşit din case pentru a vedea procesiunea.

Momente pline de emoţie pentru ieşeni, dar şi pentru miile de pelerini veniţi din toate colţurile ţării la Iaşi. Raclele cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi ale Sfântului Neofit Zăvorâtul au fost scoase aseară, în procesiune, pe străzile din centrul oraşului.

Ploaia s-a oprit chiar în momentul în care alaiul, format din peste 100 de slujitori ai bisericii, a pornit în procesiune. Întreaga scenă a fost privită cu lacrimi în ochi de credincioşi.

Alaiul a fost deschis de militarii Batalionului 151 Infanterie Lupii Negri şi cei din Fanfara Garnizoanei Iaşi. Întregul traseu a depăşit 4 kilometri şi a fost parcus în mai bine de o oră. După emoţionanta procesiune, cele două racle au fost aduse din nou în curtea Mitropoliei şi aşezate pe baldachin.

Credincioşii s-au aşezat apoi la coadă şi au aşteptat ore în şir până să ajungă la raclă. Enoriaşii au răbdat însă cu smerenie vremea rea. Uzi şi înfriguraţi, pelerinii veniţi la Iaşi n-au ieşit din rând. Spun că sacrificiul este parte din pelerinaj.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de mâine, atunci când se sărbătoreşte hramul, va transfoma Iaşul în cel mai mare loc de pelerinaj din România.