Printre cei pe care guvernul PSD a reuşit să îi scoată în stradă se numără şi oameni care la alegerile din 11 decembrie i-au votat

DISTRIBUIȚI

Printre cei pe care guvernul PSD a reuşit să îi scoată în stradă se numără şi oameni care la alegerile din 11 decembrie i-au votat. O mare greşeală am făcut, a spus unul dintre votanţii social democraţilor, astăzi, în timp ce protesta pe platoul din faţa Palatului Victoria. Printre cei ieşiţi în stradă l-am întâlnit şi pe tatăl lui Alex Chelba, unul dintre tinerii morţi la Colectiv.

Printre vocile care s-au auzit dimineaţă în faţa sediului Executivului au fost şi cele ale oamenilor care în 11 decembrie şi-au acordat voturile partidului aflat acum la guvernare.

Bărbatul din imagine spune că este acum în stradă pentru că se simte vinovat şi speră ca oamenii ieşiţi în număr mare să poată opri acţiunile aleşilor săi.

În Piaţa Victoriei a mers astăzi şi părintele unuia dintre tinerii morţi după incendiul din Colectiv. Tătăl lui Alex Chelba îşi găseşte cu greu cuvintele când descrie durerea pe care o poartă şi spune că decizia guvernului l-a lăsat mai indignat.

Protestele de miercuri din faţa Palatului Victoriei au început încă de la ora 9 dimineaţa.Unii dintre manifestanţi s-au învoit de la serviciu ca să ajungă în piaţă.

Decizia oamenilor de a ieşi în stradă a venit după ce marţi seară guvernul Grindeanu a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, actul fiind considerat un atac împotriva luptei anticorupţie.