Nici nu s-au deschis bine uşile hipermarketurilor de dimineaţă, că oamenii s-au şi grăbit să-şi ia căruţul şi să pornească în aventura cumpărăturilor pentru sărbătoarea Crăciunului. La aproape toate raioanele a fost aglomeraţie, de la carne, la fructe, la jucării sau la patiserie. Cu lista în mână, românii au avut grijă ca nu cumva să uite ceva, de teamă să nu fie nevoiţi să se întoarcă în aglomeraţie

DISTRIBUIȚI

Nici nu s-au deschis bine uşile hipermarketurilor de dimineaţă, că oamenii s-au şi grăbit să-şi ia căruţul şi să pornească în aventura cumpărăturilor pentru sărbătoarea Crăciunului. La aproape toate raioanele a fost aglomeraţie, de la carne, la fructe, la jucării sau la patiserie. Cu lista în mână, românii au avut grijă ca nu cumva să uite ceva, de teamă să nu fie nevoiţi să se întoarcă în aglomeraţie. Magazinele vor fi deschise şi mâine, însă după un program scurt.

În marile magazine se duce o luptă contracronometru. Întârziaţii care n-au reuşit să ajungă zilele trecute la cumpărături, au luat acum cu asalt hipermarketurile. La raioanele de carne cozile au fost continue iar aglomeraţia s-a extins până la zona de legume şi fructe. La fel ca în zona de patiserie, acolo unde cozonacii de-a gata au fost la mare căutare.

Cu lista la purtător, domnii au respectat întocmai indicaţiile soţiilor primite de acasă şi purtate cu sfinţenie printre rafturi. Cu cât se mişcau mai repede, cu atât lista se împuţina iar domnii scăpau mai repede din aglomeraţie.

Mai exact, mâine, în ajunul Crăciunului, hipermarketurile au program cel mult până la ora 20.00, urmând ca în prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, să fie închise.