Munca ne îngraşă! Nu o spunem noi, ci specialiştii în nuriţie. Asta pentru că în prezent, majoritatea joburilor implică statul pe scaun, cel mai adesea în faţa unui calculator. Volumul mare de muncă, programul de lucru care include de multe ori ore suplimentare, alimentaţia haotică cumulate, toate, cu sedentarismul duc la îngrăşare

DISTRIBUIȚI

Munca ne îngraşă! Nu o spunem noi, ci specialiştii în nuriţie. Asta pentru că în prezent, majoritatea joburilor implică statul pe scaun, cel mai adesea în faţa unui calculator. Volumul mare de muncă, programul de lucru care include de multe ori ore suplimentare, alimentaţia haotică cumulate, toate, cu sedentarismul duc la îngrăşare. Ce putem face să nu acumulăm kilograme în plus, aflaţi în materialul ce urmează

Specificul locurilor de muncă din prezent, stresul şi mâncarea nesănătoasă au făcut ca mulţi dintre angajaţi să ia în greutate, în special cei care stau numai la birou. Fie că ronţăie câteva bomboane, biscuiţi sau apelează la nelipsitul baton de ciocolată atunci când nu se pot concentra, salariaţii sar peste mese şi iau în greutate.

Studiile arată că mai mult de jumătate dintre angajaţi dau vina pe faptul că stau toată ziua pe scaun şi nu fac mişcare, şi aproximativ tot atâţia au declarat că mănâncă tot în birou.

Specialiştii ne sfătuiesc să ne facem timp pentru mesele importante ale zilei, iar dacă apelăm la gustări să fie cât mai sănătoase. Totodată, indicată este şi mişcarea, fie că vorbim de sală sau pur şi simplu de mersul pe jos.