Mii de pelerini la Patriarhie

DISTRIBUIȚI

Mii de oameni înfruntă vremea mohorâtă şi rece şi aşteaptă la Patriarhie să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care este sărbătorit astăzi. În ultimele zile, 20.000 de pelerini au trecut pe la raclele sfinte. 

Oamenii s-au aşezat la coadă încă de azi noapte pentru a se închina la raclele cu moaştele sfinte. Cei mai mulţi dintre credincioşii care au stat la rând sunt din Bucureşti, dar au venit destui şi din ţară. Vremea câinoasă nu i-a făcut să renunţe, ci dimpotrivă. Cu răbdare şi sfială pelerinii şi-au aşteptat rândul.

Cei mai mulţi dintre pelerini s-au rugat pentru sănătatea lor şi pentru sănătatea celor din familie. Mulţi sunt bolnavi, nu mai au putere să muncească sau pur şi simplu nimeni nu-i mai angajează pentru că sunt trecuţi de prima tinereţe, aşa că îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Credinţa este tot ce le-a rămas.

Pe la raclele cu sfintele moaşte, oamenii au trecut cu flori, iconiţe şi busuioc pe care să le păstreze de acum tot anul.

Pelerinajul de la Patriarhie a început încă de acum patru zile. În tot acest timp, 20.000 de oameni s-au închinat la sfintele moaşte.

De Sfântul dumitru peste 300.000 de români îşi serbează onomastica.