Mihai Eminescu şi Cuminţenia Pământului stau într-o parcare de la marginea oraşului Galaţi. Sunt din gheaţă, e drept, dar au atras deja sute de priviri curioase

DISTRIBUIȚI

Mihai Eminescu şi Cuminţenia Pământului stau într-o parcare de la marginea oraşului Galaţi. Sunt din gheaţă, e drept, dar au atras deja sute de priviri curioase. Busturile lor au fost sculptate în blocuri mari de zăpadă de trei artişti amatori, pensionari toţi trei. Au vrut nu doar să-şi omoare timpul, ci mai ales să trezească tinerei generaţii simţul artistic şi deschiderea spre valorile culturale româneşti.

Nici nu s-a oprit bine ninsoarea că cei trei vecini şi prieteni de-o viaţă s-au apucat de treabă.

Petru Darie are 75 de ani şi a fost dintotdeauna pasionat de daltă şi de ciocan. A urmat o şcoală profesională în prelucrarea lemnului însă tot timpul i-a plăcut să sculpteze. De când a ieşit la pensie, bărbatul a transformat joaca în zapadă în adevărate opere de artă, spre încântarea tuturor vecinilor.

Totuşi, pentru unii mai puţin sensibili la frumos sau poate doar invidioşi, statuile nu au fost atât de interesante. Aşa că … le-au stricat. Artiştii, perseverenţi din fire, le-au refăcut în această dimineaţă.

Vremea este cel mai mare duşman al acestor statui. Ele ar mai putea fi admirate maximum o săptămână, după care se vor topi. Dar autorul promite că dacă va ninge din nou le va reface.