Mărturii din infernul Colectiv

DISTRIBUIȚI

„Să nu uitaţi că moartea înseamnă eliberare. Dacă inima nu îţi mai bate, nu te mai doare”. Asta scria anul trecut, pe Facebook, sora uneia dintre victimele din Colectiv. Peste doar câteva zile se împlineşte un an de la tragedie. Un an de când o seară de vineri a eliberat 64 de tineri …în cel mai dureros mod posibil. I-a ars şi… i-a transformat. Unii au fost imposibil de recunoscut chiar şi de propriii părinţi, care le ştiau pe de rost orice părticică a corpului. Alţi peste o sută au fost mutilaţi. Nici mâine, nici peste zece ani, niciodată, ei nu vor mai fi ce au fost. Şi-au schimbat aspectul, dar şi mai mult….. sufletul. Deschid ochii dimineaţa cu gândul la prietenii alături de care plănuiseră cea mai distractivă seară, prieteni pe care flăcările i-au răpit. Îşi ating pielea şi realizează că nimic din ce au trăit pe 30 octombrie 2015 nu a fost doar un vis urât, ci realitatea crudă. Merg înainte cu această realitate, pe care cinci dintre ei ne-au împărtăşit-o şi nouă, la aproape 365 de zile de când clubul Colectiv din Capitală a luat foc.Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

30 octomrbie 2015, douăzeci şi două şi treizeci de minute, strada Tăbăcarilor, clubul Colectiv. Trupa Goodbye to Gravity îşi lansează un nou album.

Două minute mai târziu binedispoziţia şi fericirea unor tineri îndrăgostiţi de muzica rock ia o altă turnură: disparare, haos şi durere de nedescris. În doar 137 de secunde.

Viaţa şi planurile a 26 de tineri s-au evaporat pe loc. Au murit în incediu. Alţi 38 au plecat din lumea asta după zile de chin în spitalele pline de bacterii, din România anului 2016. Dintrei cei peste o sută care au refuzat moartea şi au supravieţuit, câţiva şi-au făcut curajul să vorbească despre momentele prin care au trecut şi pe care le trăiesc de un an încoace.

Colectiv a dat jos un Guvern şi a trezit, pe moment, o ţară. Însă, pentru cei implicaţi direct acolo…coşmarul continuă. Recuperarea e de durată şi dureroasă. Mulţi nici nu mai ştiu cât la sută a mai rămas din ei… fizic şi emoţional. Chiar şi aşa… supravieţuitorii găsesc în ei puterea să lupte. Tedy e un exemplu pentru mulţi dintre răniţii din Colectiv.

Negarea funcţionează însă mai greu când vine vorba de amintiri. Noaptea aceea nu poate fi ştearsă atât de uşor din mintea unui om care a fost atât de aproape să facă pasul…dincolo.

Alex este student la arhitectură şi membru al formaţiei Şapte Semne. A scăpat din Colectiv şi are planuri mari cu el şi cu oamenii din jurul lui.

Colectiv doare. Şi îi doare cel mai tare pe părinţii ai căror copii, azi, nu mai sunt.

E greu de exprimat în cuvinte toată durerea acestor oameni, în toate formele ei. Furia, spaima, disperarea, tristeţea, dorinţa de a schimba ceva… toate acestea le simt cel mai bine cei care au trăit pe pielea lor drama Colectiv.

Ce putem face noi, ceilalţi? Să nu uităm niciodată Colectiv.