Mână criminală sau neglijenţă în cazul incendiului din Bamboo? Cornelia Catanga, Adrian Minune şi alţi cântăreţi care luau parte la „Revelionul lăutarilor” în club vor trebui să răspundă întrebărilor anchetatorilor

DISTRIBUIȚI

Mână criminală sau neglijenţă. Acestea sunt cele două piste urmărite de anchetatori în cazul incediului de la clubul Bamboo. Cornelia Catanga, Adrian Minune şi alţi cântăreţi care luau parte la „Revelionul lăutarilor” în club vor trebui să răspundă întrebărilor anchetatorilor.

Procurorii încearcă să recupereze, printr-o tehnică specială aplicată de către experţi, imaginile surprinse de camerele de supraveghere în noaptea incendiului de la clubul  Bamboo. Cei care investighează cazul studiază două ipoteze ale declanşării incendiului. Prima dintre acestea este mâna criminală, ipoteză susţinută şi de către patronul clubului, Joshua Castellano, dar şi de către designerul Cătălin Botezatu, fost acţionar aL clubului.

O a doua ipoteză este neglijenţa, existând informaţii că incendiul ar fi pornit din zona în care a fost organizat „Revelionul lăutarilor”, motiv pentru care zilele acestea urmează să fie audiaţi Cornelia Catanga, Adrian Minune şi alţi interpreţi şi spectatori prezenţi la eveniment, anunţă cancan.ro.

Adrian Minune a fost însoţit la „Revelionul lăutarilor” de către fiul său, Adrian jr. Marele absent al evenimentului a fost Florin Salam, care a scăpat astfel şi de audieri în urma incendiului de la Bamboo.

Clubul Bamboo s-a prăbuşit în urma incendiului violent care a avut loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie. 38 de persoane au fost rănite în urma incendiului. Evenimentul a amintit de incendiul devastator de la clubul Colectiv.