KOVESI, ACUZATĂ DE PLAGIAT

DISTRIBUIȚI

Ministerul Educaţiei reacţionează în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi. Până astăzi, la minister, nu a fost depusă nicio sesizare legată de un posibil plagiat al şefei DNA. În lipsa unei sesizări însoţite de dovezi, Consiliul de atestare a tit-lu-rilor universitare nu se poate autosesiza. Răspunsul vine după ce, aseară, deputatul Sebastian Ghiţă s-a auto-denunţat şi a declarat că în 2012 a falsificat raportul tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, suspiciunile de plagiat trebuie sesizate în scris şi însoţite de dovezi.

În lipsa unei sesizări Consiliul Naţional de Atestare a Titlulurilor Universitare nu poate demara o cercetare. Aseară, deputatul Sebastian Ghiţă s-a autodenunţat la Parchetul general.

Prin intermediul unui comunicat, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a calificat acuzaţiile drept defăimătoare.

Şi Klaus Iohannis s-a arătat surprins de gestul lui Sebastian Ghiţă, pe care îl consideră ciudat şi îl pune pe seama campaniei electorale care se apropie. Deputatul Ghiţă susţine că în 2012, el şi alţi demnitari au falsificat raportul de expertiză care însoţea teza de doctorat a LAurei Codruţa Kovesi şi, cu bună ştiinţă, toţi au căzut de acord să spună că şefa DNA nu a plagiat.