ÎPS Teodosie, adulat şi hulit

DISTRIBUIȚI

Slujbă cu peripeţii, în această dimineaţă, la catedrala din Constanţa. În timp ce unii credincioşi spun că Arhiepiscopul n-ar trebui să mai slujească până când problemele cu legea vor fi clarificate, alţi enoriaşi au fost la un pas să-i linşeze pe jurnaliştii care l-au întâmpinat, astăzi, pe Înalt Preasfinţitul Teodosie la slujba de duminică.

Din acel moment, creştinii s-au mobilizat şi au tăbărât, practic,  pe reporteri.

Bătrâni, tineri, bărbaţi şi femei de toate vârstele i-au luat la rost pe jurnalişti, când i-au văzut că-l filmează pe Înalt preasfinţitul  Teodosie. Iar Arhiepiscopul Tomisului n-a făcut niciun gest ca să liniştească spiritele.  Dacă, obligat de măsura controlului judicar, la vizita săptămânată la sediul IPJ Constanţa, Înalt Preasfinţia sa s-a ascuns de ochii presei, intrând prin uşa din spate, în acestă dimineaţă, la slujba de duminică, Arhiepiscopul Tomisului a făcut baie de mulţime.

Unii dintre enoriaşi sunt de părere că arhiepiscopul ar trebui să rămână acasă, până când îşi va rezolva problemele cu justiţia.

Înaltul prelat este cercetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Prpcurorii spun că  Înalt Preasfinţia Sa a folosit acte false ca să obţină subvenţii europene de aproape un milion de euro pentru o fermă a Arhiepiscopiei. Nu doar credincioşii îl atacă pe Teodosie. Un preot îi aduce acuzaţii grave Înaltului Prelat.

Inculpaţii din dosar i-au transmis şi ei arhiepiscopului Tomisiului mesaje dure şi i-au făcut chiar şi o urare: „Să-l trăsnească Dumnezeu cel de sus”, a spus unul dintre ei.