Iohannis vrea să vadă vinovaţii

DISTRIBUIȚI

Cercetările în cazul dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei trebuie accelerate, astfel încât vinovaţii să plătească cât mai repede. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis, după ce s-a întâlnit cu procurorul general al României, Augustin Lazăr. Cei doi au avut o discuţie la Palatul Cotroceni, în contextul presupusului plagiat al Laurei Codruţa Kovesi.

Decembrie 1989. Peste 700 de persoane au murit, mai mult de 1.000 au fost împuşcate şi mutilate pe viaţă, iar peste 300 au fost rănite în alte împrejurări. De asemenea, în jur de 920 de oameni au fost reţinuţi. Dosarul în care sunt cercetate evenimentele de atunci a fost redeschis în vara acestui an, însă nici până acum nu ştim cu exactitate cine sunt vinovaţii.

Dosarul Mineriadei se află şi el pe masa procurorilor militari de peste douăzeci de ani. Şase mineriade au avut loc în România postdecembristă. Principalul politician, audiat de procurorii militari în acest caz şi apoi pus sub urmărire penală, a fost Ion Iliescu, fost preşedinte de stat. Acesta a fost acuzat de infracţiuni împotriva umanităţii.

În discuţia lor, Klaus Iohannis şi Augustin Lazăr au abordat şi scandalul dintre procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi, şi deputatul Sebastian Ghiţă. Preşedintele a declatat că Parchetul General trebuie să rezolve în scurt timp dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Kovesi şi că, momentan, nu se impune demisia Laurei Codruţa Kovesi.