Începând din această seară încep mesele de Crăciun. Feluri multe, gătite cu multă carne de porc ori maioneze. Plus cozonac şi părăjituri. Să nu mai punem la socoteală şi alcoolul consumat înainte, în timpul sau după masă. Toate la un loc reprezintă o bombă calorică menită să ne dea peste cap buna funcţionare a organismului. Mai ales dacă venim şi după săptămânile de post

DISTRIBUIȚI

Începând din această seară încep mesele de Crăciun. Feluri multe, gătite cu multă carne de porc ori maioneze. Plus cozonac şi părăjituri. Să nu mai punem la socoteală şi alcoolul consumat înainte, în timpul sau după masă. Toate la un loc reprezintă o bombă calorică menită să ne dea peste cap buna funcţionare a organismului. Mai ales dacă venim şi după săptămânile de post. Ca să nu ne stricăm aceste zile, ori, mai rău, să ajungem la spital după aceste mese copioase, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi.

Fie că suntem pofticioşi din fire sau doar ne place să gustăm câte ceva, din când în când, miresmele bucatelor de Crăciun ne deschid cu siguranţă apetitul. Ca să nu ne cadă greu, ideal ar fi să ne  pregătim pentru o masă copioasă.

Trecerea de la mâncarea de post la preparatele din carne se face treptat.

Ideal este să mâncăm carnea şi alimentele grele la începutul mesei. Ne putem ajuta de enzimele digestive, de suplimente pentru bilă, pentru ficat, pentru ca alimentele să fie digerate, iar noi să ne simţim bine. Atenţie însă. Cantitatea de alimente trebuie să fie moderată.

Tentaţiile culinare din preajma sărbătorilor de iarnă sunt foarte mari. Pentru a ne bucura de sărbători şi nu de o vizită la medic, consumaţi totul cu măsură.