În a treia zi de Crăciun, Biserica ortodoxă îl prăznuieste pe Sfântul Ştefan, cel care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos. Sfântul Apostol Întâiul Mucenic si Arhimandrit Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus, pe care îl urma pretutindeni. Numele lui este de origine grecească – Stefanos – şi înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, sau „cunună”

DISTRIBUIȚI

În a treia zi de Crăciun, Biserica ortodoxă îl prăznuieste pe Sfântul Ştefan, cel care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos. Sfântul Apostol Întâiul Mucenic si Arhimandrit Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus, pe care îl urma pretutindeni. Numele lui este de origine grecească – Stefanos – şi înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, sau „cunună”. Aproape cinci sute de mii de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

În această zi de sărbătoare, gospodinele din Vrancea coc Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat puţin dulce, se fac forme rotunde şi se coc în cuptor.

Gospodina are în ajutor nepoatele sale, aşa că munca nu pare niciodată grea.

Când aluatul este crescut bine, se pregătesc tăvile, se ung cu ulei şi se potriveşte flacăra la cuptor. Apoi urmează vreo 35 de minute de aşteptare, ca totul să fie gata.

În această zi nu se coase, nu se spală, nu se face curăţenie. Bătrânii spun că cine munceşte astăzi, îşi alungă singur norocul din casă. Dacă totuşi gospodina este nevoită să dea cu mătura, trebuie să ducă musai gunoiul la pomi, ca să fie roditori. Şi neapărat să ţineţi azi bani în buzunar, ca să aveţi belşug în toate.

Şi mai e ceva! Pentru sporul casei şi pentru însănătosirea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune şi iertare. Cei care sunt certati cu prietenii, vecinii, fratii, rudele, trebuie să se împace astăzi. .

Tradiţia spune că, dacă faci baie astăzi, vei fi curat tot anul. În plus, se spune despre copiii care se nasc azi că sunt cei mai norocoşi!