Udrea, din nou fără imunitate

DISTRIBUIȚI

Elena Udrea poate fi urmărită penal în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009. 147 de deputaţi au votat pentru asta prin vot secret. Fostul ministru le-a spus colegilor, înainte de vot, că i-ar face un bine dacă ar încuviinţa cererea DNA şi că actualul Parlament este cel mai laş şi nepregătit de după 1989.

Camera Deputaţilor a decis astăzi că Elena Udrea poate fi urmărită penal de către DNA.

Udrea le-a spus colegilor că este o victimă a sistemului şi că apare încă un dosar pe numele ei de fiecare dată când sistemul vrea să muşamalizeze ceva.

În acelaşi dosar este anchetată sub control judiciar şi fata cea mare a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.