Este anchetă la Inspectoratul Poliţieie Judeţene Dâmboviţa, după ce rudele femeii ucise de fostul iubit, militar de profesie, spun că ea a reclamat de multă vreme faptul că individul este agresiv şi că se temea pentru viaţa sa. Ba chiar ar fi mers la poliţie să obţină un ordin de restricţie. Numai că cineva din Poliţie, o rudă de-a lui, l-ar fi acoperit de fiecare dată

DISTRIBUIȚI

Este anchetă la Inspectoratul Poliţieie Judeţene Dâmboviţa, după ce rudele femeii ucise de fostul iubit, militar de profesie, spun că ea a reclamat de multă vreme faptul că individul este agresiv şi că se temea pentru viaţa sa. Ba chiar ar fi mers la poliţie să obţină un ordin de restricţie. Numai că cineva din Poliţie, o rudă de-a lui, l-ar fi acoperit de fiecare dată. Cu toate acestea, oamenii legii spun că pe numele bărbatului nu a fost niciodată depusă vreo plângere. Vă avertizăm că urmează detalii care v-ar putea afecta emoţional.

Militarul Florin Oprea, bărbatul de 35 de ani care şi-a ucis iubita, era divorţat de aproape 7 ani. Soţia l-a părăsit pentru că era extrem de agresiv.

Atunci, femeia a depus plângeri la poliţie, dar autorităţile nu au făcut nimic, susţine ea. Îngrozită că va fi până la urmă ucisă, pentru că era în permanenţă ameninţată, a fugit din ţară şi a stat departe de casă doi ani. În acest timp el a întâlnit-o pe Alexandra şi şi-a îndreptat toată atenţia asupra ei. Au făcut un copil, dar se certau continuu. El era gelos şi îi reproşa tinerei că este infidelă.

Violenţa fizică devenise un obicei, iar ultimul scandal ar fi avut loc acum două săptămâni. Atunci el a spart un geam şi doar jandarmii l-au putut calma, spun rudele fetei.

Au fost cu toţii la poliţie atunci, dar conflictul a fost aplanat amiabil.

Speriată, femeia şi-a luat copilul şi l-a părăsit. El însă nu a suportat ideea şi a urmărit-o continuu, ca să se răzbune. Tocmai de aceea, ea nu pleca niciodată singură de acasă. La fel s-a întâmplat şi în ziua crimei: a mers cu tatăl ei la salonul de înfrumuseţare. A lăsat-o acolo şi a mers pentru câteva minute la magazinul alăturat să facă nişte cumpărături.

Tatăl Alexandrei susţine că militarul a fost acoperit de un cumnat, care este poliţist.

Florin Oprea a fost arestat pentru 30 de zile şi suspendat din armată.