DEZVĂLUIRI ȘOC IN CAZUL GYURI PASCU

DISTRIBUIȚI

Noi detalii ies la iveală în cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu. Numărul unic de urgenţă a fost apelat de 3 ori în noaptea de 26 septembrie, potrivit STS. Două dintre apeluri au fost redirecţionate către ambulanţă, însă ultimul, pentru că fosta soţie a artistului alerta de starea gravă a acestuia, a fost transferat către SMURD. Anchetatorii vor să stabilească acum cine este vinovat si pentru asta poliţiştii au ridicat în acestă dimineaţă mai multe documente de la la smurd şi ambulanţă.

26 septembrie, ora 03.23 de minute. Fosta soţie a lui Gyuri Pascu suna pentru prima dată la 112. Anunţa o urgenţă medicală de competenţa ambulanţei. O oră şi ceva mai târziu, după ce ambulanţa a ajuns şi i-a administrat lui Gyuri un calmant, femeia a sunat din nou, la 04.42 de minute. Artistul era din ce în ce mai rău. 11 minute mai târziu se dădea al treilea apel, starea era deja foarte gravă, iar apelul a fost direcţionat către SMURD, potrivit STS.

„Persoana care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al Serviciiului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Apelanta a precizat că, deşi la adresă a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelantul a fost transferat imediat către acelaşi Dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU-SMURD către care a fost direcţionat.”, potrivit purtătorului de cuvânt al STS, Adrian Fulea.

Pentru a elucida acest caz, au fost declanşate mai multe anchete pentru a stabili modul în care ambulanţa a intervenit la locuinţa actorului.