De 1 Decembrie, de pe masa românului nu pot lipsi mult iubitele sarmale. Însă, deşi gospodinele se bat cu pumnul în piept că sarmalele sunt bucate tradiţionale româneşti, reţeta datează de acum patru mii de ani, din India veche

DISTRIBUIȚI

De 1 Decembrie, de pe masa românului nu pot lipsi mult iubitele sarmale. Însă, deşi gospodinele se bat cu pumnul în piept că sarmalele sunt bucate tradiţionale româneşti, reţeta datează de acum patru mii de ani, din India veche. În ţara noastră, reţeta a ajuns abia în secolul al XVII-lea, iar în 1695 a fost publicată într-o carte de bucate apărută la Cluj. Cum se făceau atunci sarmalele aflaţi din materialul următor.

De sărbători, de pe masa românului nu pot lipsi sarmalele. Iar gospodinele se laudă cu propria reţetă. Nu este chiar o invenţie românească. Indienii s-au gândit deja la sarmale încă de acum patru mii de ani.

Când perşii au ajuns în apogeul lor de putere, au răspândit reţeta în Asia de Sud şi Sud-Vest, în partea nordică a Africii şi în întreaga Turcie actuală, astfel că atunci când otomanii s-au extins, au transmis, la rândul lor, reţeta în întreaga zonă dominată. Aşa au ajuns toate popoarele balcanice să se bată cu pumnul în piept că sarmalele sunt invenţie… naţională. Fiecare neam a adaptat însă reţeta în funcţie de preferinţe şi ingredientele avute la îndemână.

Prima reţetă de sarmale româneşti datează însă din 1695 şi a apărut în Cartea de Bucate de la Cluj sau Cărticica Meseriei de Bucătar. Pe atunci, sarmalele se făceau cu slănină de porc, carne de vită, ghimbir, sare şi piper şi se înveleau în frunze de varză murată acră.

Am respectat reţeta cu sfinţenie şi, cum de lângă sarmale nu poate lipsi mămăliguţa, facem o reţetă lipovenească veche… reinterpretată şi ţinem cont de un mic truc băbesc:

Peste mălai se adaugă şi nişte… parmezan, dar ne mai rămâne un recipient cu ingrediente nefolosite.

La aşa bunătăţi, se cere un plating special, cu fulgi de chilli, nelipsita smântână şi microplante de mazăre. Dar Merzad nu se opreşte aici. Adaugă în farfurie şi câteva coacăze, afine, nişte zmeură şi asezonează totul cu puţin pesmet aromatizat cu pătrunjel. Poftă bună!