Crăciunul nu înseamnă doar daruri sub brad şi preparate tradiţionale, ci şi casa plină cu oameni dragi. Prieteni apropiaţi şi familie, pentru toţi facem loc la masa de Crăciun. Atenţie, niciun aspect nu trebuie neglijat în pregătirea acesteia. De la meniul pe care îl vom pune pe masă, decorul, aşezarea farfuriilor, micile atenţii pe care să le punem fiecăruia dintre invitaţii noştri, sunt lucruri pe care trebuie să le alegem cu grijă

DISTRIBUIȚI

Crăciunul nu înseamnă doar daruri sub brad şi preparate tradiţionale, ci şi casa plină cu oameni dragi. Prieteni apropiaţi şi familie, pentru toţi facem loc la masa de Crăciun. Atenţie, niciun aspect nu trebuie neglijat în pregătirea acesteia. De la meniul pe care îl vom pune pe masă, decorul, aşezarea farfuriilor, micile atenţii pe care să le punem fiecăruia dintre invitaţii noştri, sunt lucruri pe care trebuie să le alegem cu grijă. Sunt elemente de etichetă pe care, dacă le cunoaştem şi le punem în practică, ne vom impresiona oaspeţii în cel mai frumos mod cu putinţă. Ce faci dacă eşti oaspete? Ce e bine să faci şi ce nu, îţi spunem în materialul următor.

Este un element de etichetă să ştim cum să alegem preparatele, meniul mesei, în funcţie de preferinţele fiecăruia dintre oaspeţii noştri.

Această mică documentare este extrem de importantă pentru ca oaspeţii noştri să aibă parte de o experienţă de neuitat.

Foarte important este să alegeţi o faţă de masă care să fie confecţionată din ţesătură, nu din plastic. Poate avea imprimeuri de Crăciun sau poate fi simplă. Cum aşezăm paharele şi ce se poate găsi de la început pe masă.

Gazda este cea care aranjează masa la început cu o farfurie de bază. O farfurie în care nu se serveşte mâncarea dar pe care se aşează farfuriile.

Ca oaspete, trebuie să ştii ce anume să faci cu şerveţelul pe care îl găseşti pe masă pentru că, în niciun caz, gazda nu trebuie să uite să îl pună pe masă.

Ceaşca pentru cafea, tacâmurile pentru desert şi paharele pentru sfârşitul mesei se pot regăsi pe masă încă de la început. Şi ca oaspete trebuie să ştii cum să te comporţi.

Dacă la masă sunt doar familia, fiecare se va aşeza unde doreşte. Dacă avem invitaţi şi prieteni, atunci trebuie să aveţi grijă să îi azezaţi pe cei care se cunosc aproape. Locul de onoare este în dreptul gazdei.