Copii salvaţi de la moarte

DISTRIBUIȚI

O fetiţă de opt ani şi un băieţel de doi ani au primit o nouă şansă la viaţă. Micuţii, care aveau grave probleme cardiace, ar fi murit dacă nu ar fi fost operaţi. Salvarea lor a venit de la medicii care lucrează într-un spital privat din Sibiu. Din păcate, în România, avem bani, aparatură şi medici pentru a salva doar un sfert dintre copiii care se nasc cu probleme cardiace.

Ea e Ioana şi, acum, la opt ani, poate zâmbi din tot sufletul. Pentru că duce o viaţă normală. Până de curând însă, nu se putea bucura de copilărie din cauza unei probleme cardiace. Iar la şcoală, bunica o ducea într-un scaun cu rotile.

Cel mai greu le-a fost părinţilor care vedeau cum suferă Ioana pentru că nu e ca restul copiilor.

Viaţa Ioanei s-a schimbat complet după ce medicii de la Sibiu au operat-o. Aceştia i-au salvat viaţa alături de chirurgi din Statele Unite ale Americii şi Suedia.

Doctorii români care lucrează în spitale private şi de stat le cer autorităţilor să găsească soluţii pentru ca mai mulţi pacienţi cu afecţiuni cardiace să beneficieze de tratamente.

Personalul insuficient, lipsa aparaturii şi a medicamentelor sunt problemele principale cu care se confruntă medicii care vor să salveze cât mai mulţi pacienţi.

1.200 de copii se nasc anual cu probleme cardiace în România. Din păcate, doar un sfert dintre ei pot fi trataţi în România.