Concursul de frumuseţe Miss Univers a fost câştigat de reprezentanta Franţei. În urma înfruntării finale care a durat trei ore şi care a avut loc în Filipine, Iris Mittenaere a fost încoronată regina frumuseţii

DISTRIBUIȚI

Concursul de frumuseţe Miss Univers a fost căştigat de reprezentanta Franţei. În urma înfruntării finale care a durat trei ore şi care a avut loc la Manila, în Filipine, Iris Mittenaere a fost încoronată regina frumuseţii. Miss România nu s-a calificat printre primele 13 participante la finală.

Lacrimi de bucurie pe scena Miss Univers, după anunţarea căştigătoarei, reprezentanta Franţei. Iris a câştigat coroana de Miss, învingându-le pe cele 85 de rivale ale ei.

Iris Mittenaere are planuri mari de viitor.

În vârstă de 24 de ani, noua regină a frumuseţii s-a născut la Lille şi studiază stomatologia. Este pasionată de sporturile extreme, de călătorii şi adoră să gătească. Tânăra este implicată şi în acţiuni de voluntariat, căci îi place să îi facă pe cei din jurul ei fericiţi.