Clinton versus Trump: runda a doua

DISTRIBUIȚI

O nouă dezbatere aprinsă între candidaţii republican şi democrat la Casa Albă. Donald Trump şi Hillary Clinton s-au înfruntat faţă în faţă pentru a doua oară în timpul acestei campanii prezidenţiale. Acest duel a fost şi mai tensionat decât primul, cu acuzaţii de abuzuri sexuale de ambele tabere, acuzaţii de corupţie şi de incompetenţă.

Cei doi candidaţi au intrat în scenă şi au început dezbaterea fără să îşi dea mâna. Jumătate dintre întrebări au fost puse de moderator, prezentatorul CNN Anderson Cooper, iar cealaltă jumătate de public. Prima pe agendă a fost înregistrarea care a zdruncinat campania republicană, în care Donald Trump se laudă că poate abuza sexual femeile, fără să păţească nimic, pentru că este celebru.

Donald Trump a eschivat întrebarea despre comentariile sale deplsate acuzându-l pe soţul lui Hillary, fostul preşedinte Bill Clinton, că a violat sau hărţuit sexual patru femei.

Trump a ameninţat-o pe Clinton că o va cerceta penal dacă va ajunge preşedinte, acuzând-o astfel de corupţie.

Unul dintre cele mai tensionate momente ale dezbaterii a fost schimbul acid de replici în chestiunea emailurilor trimise de Clinton de pe un server nesecurizat, dialog punctat de întreruperile repetate ale lui Trump.

Sesiunea de întrebări din partea publicului s-a încheiat într-o notă mai pozitivă, după ce unul dintre alegători a rugat candidaţii să numească un lucru bun pe care îl respectă la adversarul lor.

Toate sondajele nesponsorizate, efectuate după încheierea dezbaterii prezidenţiale, arată că Hillary Clinton are un avans de unu până la 7 procente în faţa lui Donald Trump. Ea este cotată în prezent cu 82 la sută şanse de a câştiga cursa pentru Casa Albă.