Cioloş, premier după alegeri?

DISTRIBUIȚI

Curtat de partide şi cu o popularitate impresionantă după nici un an de mandat, premierul Dacian Cioloş rămâne ferm pe poziţie şi nu vrea să candideze. Dar, pentru prima dată în ultimele luni, le dă speranţe celor care-l vor în continuare la Palatul Victoria. Şeful Executivului a anunţat că înainte de alegeri va prezenta „proiectul Cioloş”. Este vorba despre o platformă de principii, valori şi proiecte pentru dezvoltarea României, pe care are de gând să o discute cu partidele. 

„Nu mă interesează dacă o să fiu premier sau nu. Mă interesează în ce măsură lucrurile bune pe care le-am făcut pot fi continuate. Şi dacă într-un fel pot contribui, dintr-o poziţie sau alta, nu spun că nu o să o fac” a declarat premierul Dacian CIoloş la un post de televiziune. Prin această afirmaţie, spun analiştii politici, premierul dă de înţeles că nu exclude să rămână în Guvern după 11 decembrie.

„Proiectul Cioloş” nu va avea nimic spectaculos sau surprinzător, mai spune premierul.

Declaraţiile vin în contextul în care PNL şi USR îl vor în continuare la Palatul Victoria pe Dacian Cioloş şi după alegeri.

Pe de altă parte, în săptămânile care vor urma, mai mulţi miniştri ai cabinetului Cioloş vor părăsi echipa premierului. Şi asta pentru că sunt în discuţii cu reprezentanţii partidelor politice pentru eventuale candidaturi la alegerile de la sfârşitul acestui an.

Mandatul acestui Guvern expiră în luna noiembrie, dar întreaga echipă rămâne în funcţie până când viitorul Executiv va fi format.