CEALALTĂ FAŢĂ A IADULUI

DISTRIBUIȚI

Colectiv a lăsat cratere pe trupurile şi în sufletele celor care au fost acolo. Acei oameni au ars de vii şi nu este o exagerare. Mărturie stau cicatricile lor, care pare că dor numai când le priveşti. O supravieţuitoare a incendiului din clubul blestemat s-a lăsat fotografiată într-un demers menit să nu arate nimic altceva decât realitatea. Acolo a fost cumplit, iar viaţa răniţilor din Colectiv a fost mutilată pentru totdeauna. Vă avertizăm că urmează imagini şi mărturii cu un puternic impact emoţional.

Ea este Teddy, o supravieţuitoare. A fost în Colectiv în noaptea incendiului. A încercat să iasă din club, a fost trântită la pământ, călcată în picioare de alţii ca ea care-şi căutau salvarea, a leşinat, a fost scoasă afară pe braţe, s-a trezit lângă ambulanţe şi o lună şi ceva mai târziu, s-a trezit din nou la AKH, în Viena. În ultimul an a reînvăţat aproape totul, viaţa i s-a schimbat la 180 de grade, dar chiar şi aşa nu poartă pică, nu urăşte… Aşa a fost să fie… s-a întâmplat. Şi rămâne optimistă că noi toţi am învăţat ceva din drama lor, drama celor de la Colectiv.

 TEDDY URSULEAN “Nu ştiu dacă am aşteptat neaparat ceva, zic că schimbările vor veni încet, dar sigur la un moment dat. Din punctul meu de vedere s-au schimbat mult prea multe. Nu ştiu cât la sută am mai rămas din ce eram înainte. “

Focul din Colectiv i-a ars aproape jumătate de corp. Cel mai rău i-a ars mâinile. Medicii au fost nevoiţi să-i înlăture tot ţesutul adipos şi să cureţe chiar şi din muşchi. Cu mâinile acestea firave, subţiri, Teddy are de gând să nu se lase şi să le reînveţe să facă tot ce puteau înainte. Ele au fost cele care au salvat-o. Cu palmele şi-a acoperit faţa când a venit flacăra. Teddy a acceptat propunerea fotografului Alex Csiki, care a vrut să arate lumii realitatea. Dincolo de faptul că a trezit o ţară şi a dat jos un Guvern, Colectiv a mutilat oameni. Pe viaţă! Iar asta nu trebuie să se mai întâmple niciodată.

TEDDY URSULEAN “ N-am de ales. E singura cale, înainte şi sus. Dacă stai să te gândeşti că nu poţi să fii decât din ce în ce mai bun indiferent unde eşti nu te mai uiţi în spate şi nu încerci să găseşti nici vinovaţi şi nu ştiu… momente dinastea în care să vrei neaparat să dai vine pe cineva.

Întregul demers al lui ALex este şi un tribut pentru toţi cei care nu mai sunt printre noi. Expoziţia are 24 de fotografii care pot fi cumpărate de cei care îşi doresc să-i ajute pe răniţii din Colectiv. Altfel, în faţa pozelor ţi se strânge şi ţie pielea pe tine.

Cei care au venit să admire fotografiile au putut asista şi la un altfel de concert, un concert mut prin care organizatorii au vrut să arate ce a mai rămas din trupa Goodbye to Gravity. Basistul Alex Pascu nu mai este, nici bateristul Bogdan enache nu mai este, iar chitariştii Vlad Ţelea şi MIhai Alexandru s-au stins şi ei. În viaţă a mai rămas doar vocalistul Andrei Găluţ, interpretat în această seară de un actor.

Cea mai mare dorinţa a lui Teddy este să-i susţină pe cercetătorii români să realizeze mâini bionice accesibile celor care au nevoie de ele.