CASA POPORULUI, LUMINATĂ DE PROIECŢII 3D

DISTRIBUIȚI

Piaţa Constituţiei a găzduit aseară cea de-a treia ediţie a unuia dintre cele mai mari spectacole de 3D video mapping din lume. 104 proiectoare au luminat cei peste 20.000 de metri pătraţi ai Palatului Parlamentului. Şase echipe finaliste, printre care şi România, şi-au expus lucrările grafice pe Casa Poporului. Show-ul de sunet şi lumini i-a impresionat pe bucureşteni. Şi pentru prima dată câştigătorul publicului a coincis cu cel ales de juriu.

Spectacolul a debutat cu un concert al artistei irlandeze Roisin Murphy, un nume sonor al muzicii electro pop. Cântăreaţa a făcut show pe scena din Capitală, îmbrăcând mai multe ţinute ciudate.

După concert, atenţia s-a mutat asupra Palatului Parlamentului. Lucrările celor mai creativi artişti video internaţionali au fost transpuse de 104 proiectoare.

Tema acestei ediţii a fost „DIALOGURI”. Iar echipa care a deschis concursul a venit din Spania cu un spectacol complex de sunet şi imagini.

România a fost cea de-a doua echipă. Lucrarea grafică presupune o conversaţie filosofică între doi oameni şi audienţa.

La final, echipa din Ungaria a fost pe placul juriului dar şi al publicului care le-a acordat cele mai multe voturi.

Fiecare proiecţie a durat 4 minute şi 30 de secunde şi a fost realizată la rezoluţie 8K.