Băncile nu vor francii îngheţaţi

DISTRIBUIȚI

Legea conversiei creditelor din franci elveţieni în moneda naţională, votată în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor, continuă să stârnească nemulţumiri în rândul bancherilor. Potrivit proiectului, conversia se face la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Următorul pas este ca legea să fie trimisă la promulgare la Cotroceni. În timp ce clienţii cu împrumuturi în franci elveţieni se bucură, Consiliul Patronatelor Bancare din România spune că legea este neconstituţională şi că va sesiza autorităţile în acest sens.

Potrivit proiectului votat, restricţiile care excludeau o parte dintre clienţii cu împrumuturile în franci elveţieni au fost eliminate. Printre acestea şi cel care făcea referire la pragul de 250.000 de franci elveţieni. Legea ar urma să se aplice atât celor care au făcut deja conversia, în urma primirii unei propuneri din partea bănci ori prin hotărâre judecătorească. Conversia se va face prin act adiţional la contractul de credit, la cursul de schimb de la data încheierii acestuia.

Reprezentanţii clienţilor cu împrumuturi în moneda elveţiană respiră uşuraţi, acum că legea a trecut de Parlament.

Şi totuşi, Consiliul Patronatelor Bancare din România spune că legea este neconstituţională „Consiliul Patronatelor Bancare din România, la fel ca şi în cazul adoptării Legii nr. 77/2016 (Legea Darii in Plata), va întreprinde toate demersurile pentru a sesiza autorităţilor în drept ceea ce constituie, în opinia noastră, aspectele de neconstituţionalitate ale acestei legi, printre care menţionăm aplicarea retroactivă, lipsa de previzibilitate şi ingerinţele asupra dreptului de proprietate al unora dintre instituţiile de credit.  Se situează împotriva legislaţiei europene în domeniu, însă induc şi hazard moral printre diferitele categorii de debitori, consecinţele unei asemenea legi putând genera costuri imense, atat materiale cât şi de predictibilitate.”

Mai mult, spun reprezentanţii instituţiei, orice măsură de acest gen trebuie să poată fi susţinută economic şi să nu creeze dezechilibre pe piaţa creditelor.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că înainte de a promulga legea privind conversia creditelor din franci elveţieni se cere o opinie şi din partea băncilor.

Reprezentanţii Băncii Naţionale au refuzat că comenteze legea, dar spun că anumite explicaţii ale iniţiatorilor şi susţinătorilor legii au şocat.

Dacă preşedintele va promulga legea, aceasta va intra în vigoare în două luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, adică în ianuarie, anul viitor.