Amploarea protestelor de aseară s-a văzut şi pe internet. Reţelele de socializare au fost împânzite cu fotografii şi postări cu zecile de mii de oameni nemulţumiţi de ordonanţele de graţiere şi modificare a codului penal

DISTRIBUIȚI

Amploarea protestelor de aseară s-a văzut şi pe internet, acolo de unde a şi pornit manifestaţia. Reţelele de socializare au fost împânzite cu fotografii şi postări cu zecile de mii de oameni nemulţumiţi de ordonanţele de graţiere şi modificare a codului penal. „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta!” sau „Vrem democraţie, cu hoţi în puşcărie” au fost doar câteva dintre mesajele românilor care au ieşit aseară în stradă.

Fără să mai ţină cont de frig, zeci de mii de oameni au ieşit aseară în stradă. Copii, tineri sau vârstnici, singuri, cu prietenii sau în familie, românii s-au adunat ieri într-un număr impresionant la cel de-al doilea protest organizat faţă de proiectele de graţiere şi modificare a Codului penal.

Doar în Bucureşti, aproape 30.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, locul din care a pornit Revoluţia din 1989, loc care de atunci găzduieşte cele mai mari proteste din România.

Timp de aproximativ un sfert de oră, lor li s-a alăturat şi preşeditele Klaus Iohannis. Întâmpinat cu aplauze, şeful statului a arăta că susţine scopul manifestaţiei şi că înţelege indignarea oamenilor.

Protestatarii, i-au demonstrat preşedintelui că au fost atenţi la discursul său de la şedinţa de Guvern, discurs în care a numit cele două legi ca fiind doi elefanţi. În consecinţă, proetstatarii au venit pregătiţi cu câţiva elefanţi de pluş. „Vedem elefanţii şi sunt tare periculoşi”, au spus oamenii.

Ajunşi la Guvern, protestatarii din Bucureşti au scandat preţ de câteva zeci de minute bune. „Pentru ce? Pentru o ţară în care cei ce fură, trebuie să plătească.”

Ultima lor oprire a fost sediul PSD, unde şi aici au scandat aproape o oră.

Presa stăină a relatat şi ea despre protestele paşnice de la noi din ţară, dar şi despre cele din afara ei. Chiar şi în Statele Unite ale Americii zeci de români au ieşit în stradă cu pancarte şi mesaje sugestive, iar pe internet, foarte mulţi oameni s-au arătat încântaţi de maifestaţii.