Administraţia Donald Trump se află în toiul unui război deschis cu presa de peste Ocean. Mărul discordiei este numărul persoanelor prezente la ceremonia de învestire a noului preşedinte

DISTRIBUIȚI

Administraţia Donald Trump se află în toiul unui război deschis cu presa de peste Ocean. Mărul discordiei este numărul persoanelor prezente la ceremonia de învestire a noului preşedinte care, conform Casei Albe, ar fi mai mare decât mulţimea strânsă pentru învestitura lui Barack Obama în 2009. Fotografiile, însă, spun o altă poveste.

Acuzaţii şi atacuri grave ale lui Donald Trump la adresa presei americane. Declaraţia în care jurnaliştii au fost numiţi de preşedinte „cei mai necinstiţi oameni de pe Pământ” a fost făcută în cadrul unei vizite la sediul CIA. Deşi afirmaţia a fost urmată de râsete, mass-media din Statele Unite nu a considerat că Trump a spus o glumă. La scurt timp după această declaraţie controversată, Secretarul de Presă de la Casa Albă a ieşit în faţa presei pentru o conferinţă în care a acuzat jurnaliştii că mint atunci când scriu şi spun că mulţimea de la învestire NU a fost cea mai mare din istorie. Sen Spicer a refuzat să răspundă întrebărilor reporterilor din sală.

Invitată să lămurească această chestiune pe micile ecrane, Kellyanne Conway, consiliera lui Trump, a avut o dezbatere încinsă cu un moderator al televiziunii NBC.

În acest război al declaraţiilor, faptele pot fi dovedite cu uşurinţă de fotografii. În stânga ecranului, o imagine cu mulţimea imensă de la ceremonia de învestire a lui Barack Obama, în 2009. În dreapta ecranului, publicul prezent la învestitura lui Trump a fost fotografiat din acelaşi unghi. Diferenţa este evidentă. Casa Albă a evitat să ofere cifre oficiale pentru evenimentul de pe 20 ianuarie 2017. Acum opt ani, peste un milion 500 de mii de americani au participat la prima ceremonie de învestire a lui Obama.