Adevărul de Weekend

DISTRIBUIȚI

Începând de mâine, la toate chioşcurile de difuzare a presei găsiţi Adevărul de Weekend. În acest număr colegii de la Adevărul vă propun un interviu cu Jens Rommel, procurorul-şef al Biroului Central de Investigare a Crimelor Naţional-Socialismului din Germania, care a participat la conferinţa internaţională „ Crimele comunismului. Între istorie şi investigaţii criminalistice” organizată la Bucureşti. În interviu, „vânătorul” de nazişti a vorbit despre criminalii din perioada hitleristă, despre cum s-a schimbat în timp atitudinea germanilor faţă de această perioadă gri din istoria ţării, dar şi despre cum plănuieşte să-i aducă în faţa justiţiei pe ultimii vinovaţi responsabili de ororile comise în lagărele de exterminare. Mai mult, Rommel explică de ce încă se mai vânează criminali de război şi de ce este important ca şi România să-şi rezolve problemele cu trecutul. Citiţi mai multe mâine în Adevărul de Weekend.