17 decembrie este ziua în care postul Prima TV împlineşte 20 ani, două decenii în care s-a remarcat prin divertisment de calitate, seriale, sitcomuri și reality-show-uri care au adus în fața televizoarelor telespectatori de toate vârstele. De la formate internaţionale de succes până la producții originale, Prima TV este televiziunea care a adus entartainment-ul în casele românilor

DISTRIBUIȚI

Prima TV împlinește 20 de ani!

 

17 decembrie este ziua în care postul Prima TV împlineşte 20 ani, două decenii în care s-a remarcat prin divertisment de calitate, seriale, sitcomuri și reality-show-uri care au adus în fața televizoarelor telespectatori de toate vârstele. De la formate internaţionale de succes până la producții originale, Prima TV este televiziunea care a adus entartainment-ul în casele românilor prin emisiuni precum Schimb de mame, cel mai longeviv reality – show, Cronica Cârcotaşilor, cea mai longevivă și premiată emisiune pamflet din țara noastră, Trăsniţii, cel mai longeviv sitcom din lume, care a intrat în Cartea Recordurilor,

Prima TV este postul românesc care a adus conceptul de reality-show în peisajul media autohton prin producțiile Big Brother, Supernanny sau Schimb de mame. Megastar a fost talent show-ul care a adus în atenția publicului românesc un astfel de format care a lansat adevărate staruri în muzica românească: Cătălin Josan, Raluka sau Andrei Găluţ. În 2002, apărea la Prima TV precursorul serialelor românești – În familie iar parodia a fost la ea acasă prin celebrul serial Mondenii. Tot PrimaTV a deschis drumul și în ceea ce privește era cooking-show-urilor cu Cireașa de pe tort, emisiunea care se numă­ră printre preferatele multor români și datorită prezenței lui Horia Vîrlan, maestru al artei culinare, cu un simț al umorului rafinat, cel care acum dă sarea și piperul emisiunii Mama mea gătește mai bine alături de îndrăgitul prezentator Valentin Sanfira. De asemenea, emisiunile Miss fata de la ţară şi M-a făcut mama artist, două formate 100% româneşti, au fost realizate la Prima TV, iar la scurt timp au devenit formate internaţionale, fiind achiziţionate în mai multe ţări din lume.

De 20 ani Jurnalele Focus de la Prima TV aduc materiale în exclusivitate și reportaje

speciale. În cadrul acestora, Prima TV a desfăşurat nenumărate campanii și a ajutat românii aflați în suferință. Mai multe familii și-au îndeplinit visul de a avea propriul cămin, copiii au fost ajutați să se integreze social și să-și construiască un viitor. Echipa Focus aduce zilnic cele mai importante informații ale zilei, dar și povești ale unor oameni obisnuiți în împrejurări neobișnuite. Și pentru că este zi de sărbătoare, știrile Focus din 17 decembrie vor cuprinde o serie de informații despre istoria Prima TV, cu invitați speciali printre care se numără și Cristina Țopescu, Adriana Mariș, Melania Medeleanu. Acestea au fost prezente la o serie de evenimente care au schimbat lumea și România, cum ar fi atacul de la New York din 9.11.2000, alegerile prezidențiale din țara noastră sau cele din S.UA, războiul din Irak și multe altele.

De-a lungul întregii zile de 17 decembrie, programul Prima TV va fi dedicat sărbătoririi celor 20 de ani. Astfel, de la 15.30, Chef Dezbrăcatu va găti împreună cu Constantin Zamfirescu, cunoscut drept Gogoașe din serialul Trăsniții. Cei doi pasionați de bucătărie vor pregăti un preparat de sărbătoare: Cozonac Rosencranz. Acesta este o rețetă de inspirație vieneză, un cozonac răsturnat cu multă nucă și caramel. Cum s-au descurcat cei doi și cum sărbătoresc 20 de ani de Prima TV, duminică, 17 decembrie, de la ora 15.30.

Tot duminică, de data aceasta la Mama mea gătește mai bine, telespectatorii sunt invitați să urmăreasca două echipe venite în emisiune pentru a sărbători 20 de ani de Prima TV. Este vorba de cei care sunt la pupitrul știrilor Prima TV Livia Graur – prezentatoarea Focus 14.00 și 16.30 și Marius Saizu prezentatorul Focus în fiecare week-end și realizatorul emisiunii Dosarele DNA. “Adversarii” lor? Cei care aduc, de luni până joi, știri mondene pe micul ecran, prezentatorii Focus Magazin, Diana Bart și Alexandru Constantin.

Pentru Horia Vîrlan cei 20 de ani înseamnă două decenii de „emisiuni frumoase, vesele, curate, care înseamnă rodul muncii unei echipe de oameni frumoși, veseli și cu sufletele curate. Horia Vîrlan a început să lucreze în televiziune în vara anului 2008 și nu credea că va prinde un an și cu atât mai mult nu credea că o să aibă ocazia să se bucure de această aniversare. De aceea, la sărbătorirea celor 20 de ani, el face o urare din suflet către Prima TV: “Să fie la fel de sinceră, cuminte și frumoasă ca până acum și să aibă parte de cât mai multe împliniri!”