16 Decembrie. Ziua tristă a despărțirii. Rămas bun Majestate! Regele Mihai va rămâne veșnic în sufletele românilor. Zeci de mii de oameni au așteptat ore în șir, de-a lungul drumului între București si Curtea de Argeș pentru a-și lua la revedere de la Mihai I

DISTRIBUIȚI

Într-o zi însorită de 16 decembrie, la 28 de ani distanță de momentul în care România se scutură de frigul comunismului, capete încoronate și oameni obișnuiți au făcut o adâncă reverență în calea fostului Suvern.

Mihai Întâi a plecat spre lumină, iar noi toți am fost martori înghețați ai unui moment copleșitor. Țara și-a luat rămas bun, în lacrimi de la Regele ei, un model de eleganță și decență.

Vârstnicii și-au plâns copilăria pierdută și și-au cerut iertare că n-au făcut mai mult pentru el, iar tinerii au aflat, unii pentru prima dată, că România a fost cândva respectată în lume. Dumnezeu să vă odihnească în pace, Majestate!

După minute de tăcere dureroasă, Piață Palatului Regal a vibrat într-un glas în momentul în care Regele a părăsit pentru ultima oară Sala Tronului.

Zeci de mii de romani au fost azi alaturi de regele Mihai, pe ultimul drum al Maiestatii Sale. Oamenii au aplaudat, au strigat numele regelui si au facut covor de flori in fata cortegiului funerar.

Dimineata, in jurul orei 10:00, un scurt serviciu religios a fost oficiat in Sala Tronului de la Palatul Regal, unde au fost prezenti familia si numerosi oficiali. Dupa aceea, sicriul a fost scos din Sala Tronului si a avut loc o slujba religioasa in fata Palatului Regal, unde mii de oameni asteptau in strada.

Apoi s-a format un cortegiu funerar, care a mers pe jos, pe traseul Piata Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei, pana la Catedrala Patriarhala, unde a avut loc slujba de inmormantare.

Cortegiul funerar a fost intampinat pe tot drumul de zeci de mii de romani care aruncau flori inspre sicriu, sscandau „Regele Mihai” si au aplaudat aproape tot drumul parcurs pana la Catedrala Patriarhala. In spatele familiei si oficialitatilor, romanii s-au grupat si si-au condus Regele pe ultimul drum.

De la Catedrala Patriarhala, regele Mihai a fost dus la Gara Regala Baneasa, pe ruta Piata Unirii, Piata Universitatii, Piata Romana, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Sos. Bucuresti-Ploiesti. De aici a fost transportat cu Trenul Regal, de la Bucuresti la Curtea de Arges, unde a fost inmormantat.

Puteti retrăi emotia acestor momente istorice urmărind ediția specială video atașată acestui articol.